Discurs pentru lansarea cartii „Anotimpuri”.

Reflectii pe marginea volumului.

(Pentru Salonul de Carte de la Chisinau, din 18-23 aprilie 2007)

Cu scuzele de rigoare si cu regretul ca nu sunt si eu, ca autor al volumului de versuri “Anotimpuri”, alaturi de Domniile Voastre, îmi permit, totusi sa ma bucur împreuna cu voi si sa fiu alaturi de voi, cei prezenti la lansarea cartii mele si sa va multumesc ca ati ajuns acolo – adica, de fapt, aici - în inima mea. Precum vedeti, nu exista hotare între spatii; putem fi în acelasi timp si aici si oriunde, si la Chisinau, unde sunteti Dumneavoastra, si la Bucuresti unde ma aflu acum. Înseamna ca ne uneste sau ne desparte nu o vrere sau o nevrere a cuiva, ci noi însine, prin propria noastra vointa si putere de a fi împreuna, putem sparge hotarul spatiului si cel al timpului si sa fim, cel putin pentru câteva clipe poetice, alaturi unul de celalalt. Iar ceea ce ne uneste, este bineînteles Iubirea.

Si tot Ea mi-a sugerat sa va trimit câteva reflectii pe marginea cartii mele.

De la Azi la Ieri, de la Iarna de început al anilor, la o Toamna care-a trecut demult si va veni din nou peste o clipa, spre a naste un alt Sfânt Craciun, care va trece de fiecare data într-o Noua Înviere ale sufletelor noastre, de Sfintele Paste, odata cu Mama Natura si Cerul din Noi... e un drum pe care, vreau sa cred, ca-l veti parcurge cu toata încrederea ca Primavara va fi neaparat sa apara spre a naste Soarele de Vara, ce va trece în Lacrima Cerului din ploile Toamnei de Mâine etc. etc. etc… Si astfel avem dreptul sa credem ca suntem si noi eterni ca Anotimpurile!

Aceasta roata a anotimpurilor, oricât am încerca s-o oprim sau s-o rasturnam la pamânt – nu avem nici o sansa de izbânda. Am putea s-o învârtim înapoi… Dar oare Ieri nu-l naste pe Mâine, si oare Mâine nu-i tot Azi? Oare exista Anotimpuri? Oare exista Timp?

Putem fi siguri doar de faptul ca exista Iubirea… cu Anotimpurile sale, Iubirea care trece, din pacate mult prea usor, în Ura, daca nu stii s-o sadesti Primavara, s-o plivesti cu drag toata Vara si s-o culegi în cosuri spre Toamna, pentru a o avea si-n timpul înghetului de Iarna - la fel de luminoasa, calda si pura ca în clipa când a rasarit în Inima ta.

Anotimpurile mele sunt între Da si Nu, cu vesnica revenire la Da, între sosiri si plecari, sfârsindu-se întotdeauna cu revenirea, între fericite întâlniri si infinite despartiri, între speranta revederii si nevedere, dar la finele fiecarui asa-zis „adio” ramâne totusi speranta ca va exista o noua întâlnire, un nou început, o veche Revedere… Caci, asa cum zice un vers: “Doar Iubirea conteaza / Numai si numai Iubirea/ Daca... ar fi sa aleg/ Intre Iubire si eu/ M-as arunca într-un hau/ Ca Ea sa ramâna pe pamânt/ Iubirea mea de totdeauna/ Si pe vecie neschimbata.”

Iar acum Va zic: daca ar fi sa aleg înca odata între o viata calma, linistita, lipsita de grijile cotidiene si alta zbuciumata, cu multe lipsuri (atât materiale, cât si afective), una singuratica în fata foii albe pe care încerci s-o umpli cu Lumina si Gând, asa cum e soarta oricarui artist, m-as arunca din nou, cu toata încrederea, în apele adesea prea adânci, prea învolburate ale Poeziei, fara a ezita.

Poetul a fost si va ramâne singur – cu literele sale, singur printre cuvinte, prin hatisul întortocheat al metaforelor pe care încearca sa le descurce, ca sa ajunga cât mai aproape de inimile cititorului. Artistul e singur, dar e frumos ca are atât de mult – Limba Româna sau oricare alta (fiecare cu limba sa materna) – în apele careaia se arunca gol-golut si înoata fara teama. Si fie ca tremura de frig printre ghetari, fie ca renaste sub cascade, continuându-si drumul serpuitor prin labirintul fluviilor, cautând cuvinte vechi spre-a spune adevaruri noi, metafore, rime si… gasindu-le sau nu, ramâne întotdeauna sub ploaia asteptarii Curcubeului, caci stie ca el neaparat va apare pe Cer – Curcubeul împacarii cu noi însine si cu lumea, si astfel va rasari Curcubeul cel Mare al împacarii cu Cerul, cu Bunul Dumnezeu.

În aceasta asteptare a Binelui – cred – se afla puterea Poetului. El este prin esenta Optimist – chiar daca vorbele-i sunt triste.

Daca ne-am învata sa citim printre cuvinte, am întelege mai bine ce-a vrut sa spuna un vers sau altul. Ce rost ar avea sa ne lasam sedusi de tristetea “semnelor îngropate în hârtie”? Oare n-ar merita sa încercam sa fim fericiti macar atunci când citim o poezie? E poate cea mai frumoasa dorinta a oricarui artist – sa aduca Bucurie în sufletele celor din jur. Caci Poetul nu scrie pentru sine, ci pentru Ceilalti.

Am dedicat aceata carte Poetilor lumii. Poeti sunt si cei care scriu, dar si acei care primesc Poezia în inimile lor deschise spre Frumos. Mai mult decât atât – cred si chiar spun undeva, ca El, cititorul adevarat, cel ”însetat de poezie” este “cel mai/ mare Poet al Lumii”. Acest gând l-am spus si-l voi repeta mereu cu toata sinceritatea, asa ca le multumesc anticipat tuturor celor ce îsi vor apleca privirea si asupra cartii mele.

Închinaciuni si multumiri parintilor mei dragi, mamei mele care m-a sustinut enorm la publicarea acestui volum, cât si tatalui meu, care de la distata, fara a spune prea multe vorbe, barbateste, ma încurajeaza sa merg înainte în ale scrisului. Am semnat cartea cu Numele lor.

Multumiri fiicei Laura, nepotelului Alexandru si ginerelui Catalin care are grija de ei si-i iubeste, matusilor mele scriitoarea Raisa Lungu-Ploaie si profesoara Cornelia Tudoreanu, surorii Corina care a avut amabilitatea sa-mi citeasca lungul discurs, pe care am tot sperat sa-l concept cât mai concis (dar fiind atât de departe de voi toti, n-am reusit sa-mi stavilesc Iubirea pentru voi si m-am cam lungit cu vorba), junelui meu frate Octavian, prietenilor de pe toate meleagurile lumii, si mai ales lui Ary care înca ma mai ajuta sa rezist acestor timpuri învolburate, tuturor prietenilor care ma sustin moralmente.

Si nu în ultimul rând, sincere multimiri stimatului Domn al Culturii si a Stiintei Românesti, Profesorului si Editorului Adrian Rachieru care m-a acceptat si cu primul volum – Triptic “Noi”, si cu cea de-a doua carte de gânduri spuse într-o însiruire „interminabila” (dar exacta – de 44 x 4) de asa-zise picaturi de Anotimpuri, cât si întregii redactii, si tuturor colaboratorilor care au participat la iesirea la Lumina a acestei carti.

Vesnica pomenire si Celor Plecati de printre noi.

Hristos a Înviat!

Cu respect si multa iubire, Otilia Ion Dediu-Plaiu

Bucuresti, 18 aprilie 2007

P.S. Îmi cer iertare în fata cititorului, în eventualitatea gasirii unor greseli de tipar sau erori ale mele strecurate, se prea poate, printre rândurile cartii, fie în limba româna, fie în cea franceza – caci a gresi e omeneste...

Va multumesc anticipat pentru ca veti avea amabilitatea sa cititi gândurile mele.

Bunul Dumnezeu sa ne aiba în paza Familiile si întregul nostru neam Românesc si cel Omenesc, în general.